Turneu TRANSILVANIA 91

in lucru
DIN JURNALUL turneului scris în 1991 de Mihai Serghei Todor, Cristina Stefan, Sevil Baubec

5 august 1991. Brasov. Gara. Pe peronul liniei 1 , 13 tineri cu bagajele aferente (rucsacuri, corturi, saci de dormit + rucsacul monstru: caruciorul cu provizii), cu zâmbet pe buze, tolaniti direct pe asfaltul peronului asteptau semnalul de plecare într-o aventura, pe care putin au trait-o (mai ales în România), cea a unui turneu itinerant, cu spectacole stradale (de tip happening), reunite în  “Jazz – improvizatia vietii noastre”.  
Cei 13 (care au ramas 12) au fost: Seful = Misul = Mihai Serghei Todor – conducatorul Trupei STUDIO 24, chelarul, presedintele SCAT CONCRET; Gabi = Gabriel Apostol – membru, sectia ritmica si relatii, recitator, student ATF; Sevil-Tiptil = Sevil Baubec – membru STUDIO 24, ajutor responsabil cu jurnalul, studenta la filologie; Fane = Cris = Cristina Stefan – membra, responsabila cu jurnalul, studenta ICB; Lumi = miTa = Luminita Petre – membra, fomista, studenta ICB; Barabara = Barbara Velicu – solista, fochist sef, medic; Feli = Felicia Constantinescu – membra, studenta IPB; Luiza = Luiza Cristina – membra, copilul, eleva; Jana = Eugen Tudosa – luminist, casierul, sef cu aprovizionarea, student IPB; Remus-Memus = Remus Anghel – membru, responsabil cu fluxuri, student IPB; Oti = Otilia Ene – membra, buna de pus pe rana, bucatareasa, functionar; Jhon  = Ion , colaborator, caraus, student UMF; Cezar = Cezar Filote – recitator, al treisprezecelea, inginer
O prima problema s-a rezolvat: nu putem sa ne cazam în gara. Atunci Seful, Gabi si Remus o pornesc spre Fundatia pentru Tineret Brasov, undeva prin centru. E cam târziu si sunt cam putine sperante sa gasim pe cineva. Si totusi gasim. In cele din urma ni se da acordul sa ne instalam corturile la BAZA SPORTIVA NOUA  a Fundatiei, undeva pe langa Dârste.
Cu corturile puse, unii se retrag obositi de lungul drum, batut cu piciorul, din Plaiul Foii pâna în Zarnesti. Se aprinde focul, se pregateste masa, ne reunim înfometati în jurul ceaunului. Cred ca putin au realizat, la vremea respectiva, ca a început nebunia: sa colinzi prin Transilvania, din cetatea în cetate, cu casa în spinare, dând spectacole în strada, în piete, în parcuri si trâind din ce câstigam, de pe o zi pe alta.
A doau zi, desteptarea la 7, iar pe la 10 se pleaca spre Brasov. In drum spre Piata Sfatului ne abatem pe la Fundatie, unde discutam posibila colaborare pentru un nou turneu. Ni se mai da o mâna de ajutor prin împrumutarea unui mijloc de afisaj, pe care lipim micile noastre afise scoase la calculator. Ajungem  în Piata Sfatului. Bântuim de colo-colo pâna ce gasim locul potrivit pentru spectacol: în spatele fostei primarii, lânga cismea. E primul spectacol din turneu, emotiile sunt mari.
Misul începe sa cânte. Cei ce se odihnesc pe bancile din piata tresar, dar revin linistiti la starea anterioara, poate mai linistiti, zâmbind. Trecatorii se mai opresc, mai citesc afisul, unii dau din umeri si pleaca, altii se arata interesati. Apare si Gabi cu toba si apoi începe animarea Pietii, ceilalti au pornit sa danseze.
Hei, se întâmpla ceva aici! Ce-o fi? Cine sunt astia? Or fi straini? Sunt nemti! Sunt d-aia cu religia. Nu domnule, nu sunt d-aia. Da’ cu biblia asta ce-i?” ... Nu e biblie în sensul cunoscut, ci caietul cu poezii al Cristinei. Lumea se strânge. Pareri pro si contra. „-Ce faceti aici?, - Priviti si o sa întelegeti.” Aceeasi întrebare îi este pusa lui Gabi de catre un politist. „-Pai, ce sa facem, uitati-va! –Da, dar tot nu înteleg, ce faceti voi aicea? –Ne manifestam liber. – Aha!”. Si pleaca edificat. O femeie din public se repede la Gabi, îl pupa si extaziata îi spune De douazeci de ani va astept! Muzica, dans, poezie, comentarii, aplauze, fluieraturi.
In zilele urmatoare vom reusi sa fim mai atenti la ce se întâmpla în jurul nostru. Oamenii se cern. Si la sfârsit ramân cu noi cei pe care ceea ce au vazut i-a atins, undeva înauntru, în adâncul sufletului.
Barabara e îmbratisata. Cristina primeste sal de seara. Explicatii, felicitari, uimiri, zâmbete. Apare si o ziarista de la ziarul local, „Mesagerul”, cu care Misul vorbeste îndelung despre ceea ce suntem, despre ceea ce vrem, despre spectacolul de avangarda, despre implicatia fenomenului artistic în viata tinerilor.
Suntem osteniti, rupti de foame, ne îndreptam încet spre... nu stim unde. Cineva din fundatie ne duce la cantina prefecturii, unde mâncam pe saturate. Jana e fericit: a mâncat trei portii de ciorba. Iesim cu burtile umflate. Unii vor la bere, altii la cafea, altii la cetate si astfel ne împrastiem prin Brasov. Un grup mai mare condusi de Misul si de omul de la Fundatie urca în Cetate. Aici localizam posibile scene pentru spectacolul medieval din toamna. Ne potolim si poftele cu înghetata, prajitura, cafea.
Ora 17, acelasi loc, al doilea spectacol. Spectacolul merge, lumea se strânge. Un batrânel intra în spatiul nostru de joc. Misul recita un fragment din „Monolog între patru pereti”: „Si atunci am crezut ca am atins infinitul, dar nu l-am atins.” Batrânelul,  rânjind si facându-ne semn sa plecam, întinde niste bani Misului.  Misul îi da replica: „Nu întelegi, domnule, ca n-am atins, înca, infinitul!”. Batrânelul nu stie cum sa dispara mai repede.
Apare un al doilea politist, mult mai batos decât primul si bineînteles, îl ia pe Gabi la întrebari: „-Cine sunteti, ce faceti, ce vreti, vreti sa se strânga lumea aici, aveti autorizatie?  – Da, avem. De la Ministerul Tineretului. – Ma duc sa verific.” Si dus a fost (nu înainte sa-si noteze cu grija, ce scria pe afis). Dar s-a terminat si asta. Lumea e din nou în jurul nostru, se discuta, se schimba opinii...Pacat ca n-a fost cineva sa ne faca niste fotografii…
Ne plimbam. La Biserica Neagra e concert de orga. Vrem sa intram. E încuiat. Atunci ne lipim de o poarta de unde putem auzi. Oamenii trec, ne privesc, zâmbesc, ne iau drept straini. Vom încerca sa pricepem de ce se eticheteaza „strain” tot ce iese din conventie, din „regulile cunoscute si general acceptate”. Dupa o ora plecam spre corturi. Vom reveni în toamna. Trebuie, am promis si oamenii ne asteapta (si totusi n-a fost asa... ci peste un an). Seara, la foc, citim poezii, mâncam slanina prajita (Jana sa traiasca!) si bem vin. Ce ne trebuie mai mult? Doar ceilalti ne lipsesc si al treisprezecelea, Cezar, care a trebuit sa plece.
In ziua urmatoare strângem si plecam. O etapa s-a încheiat. Debutul a fost încununat de succes. 
7 august, Brasov. Dimineata în zori se „suna” desteptarea. Ne spalam, mâncam ratiile facute de Misul si strângem. O ultima fotografie si ocheada catre locul de campare si o luam spre gara.

Suntem în tren. Gasim si locuri. Misul îl înfasca pe Sorescu si iese pe culoar. Invata. Se face auzit: „La cele mai bune replici ale mele ai tusit, scorpie batrâna”. Oti prepara juice si ni-l împarte. Unii mai repeta, altii motaie. Cris îsi lipeste ochii de peisajul ce se deruleaza dincolo de geamul trenului. Suntem în drum spre Sighisoara, a doua etapa.

7 august, Sighisoara.  O luam spre centru cu monstrii în spinare. Nu prea stim unde stam, dar asta n-are nimic. Misul, cunoscator al Sighisoarei, conduce trupa prin oras. Ajungem la Clubul Tineretului. Incercam o abordare si ne reuseste: suntem primiti cu caldura de director (vesnicul tânar Adrian Ivanitchi). Avem sansa ca putem sa ne depozitam pâna seara bagajele si, astfel usurati, vom putea colinda prin Cetate si prezenta spectacolul.

Scapati de rucsacuri, urcam spre Cetate. In drum spre poarta cetatii, atmosfera se tensioneaza: Seful abandoneza trupa si se pune pe cântat de unul singur la picioarele Turnului cu ceas, precum un truver venit din vechime. Ceilalti ca niste pui de gaina lasati în voia soartei, colcaie prin Cetate, dar tot în jurul clostii se adună.

Misul cânta vreo doua ore, timp în care i s-a alaturat Gabi cu toba. Câtiva copii s-au strâns în jurul lor, cu ochii rotunzi de uimire si de bucurie. Batrânii îi ascultade pe banci. O batrânica, ce croseta, se muta pe o banca mai apropiata, ca sa auda mai bine. In discutiile cu ceilalti marturiseste ca a întinerit. Un domn s-a oprit din mersu-i circa o ora ca sa-i asculte, nemiscat, probabil a calatorit prin vreme. Intr-un târziu Misul se opreste. Cei doi truveri mai zabovesc putin cu copiii, ce i-au asaltat cu întrebari.

In cele din urma trupa se reuneste. Se discuta unde campam, unde jucam... Nu se hotareste nimic. Ne lasam în voia soartei. Incepem sa misunam prin Cetate. Un popas la cofetarie. Si iarasi începe bântuirea. Sighisoara parca-i rupta din povesti, îti vine în minteHensel si Gretel, case rosii, verzi, asimetrice, cu ferestre deschise direct în strada. Intrebam unde putem bea o cafea buna si ni se spune “La Dracu" Uimire. In cele din urma ne dam seama ca e vorba de localul Vlad Dracul…

Toate stradutele duc în Piata. Ne asezam. Seful cânta, acompaniat de toba lui Gabi. Dupa un timp se hotaresc si ceilalti sa danseze. A mai început un spectacol, cu totul diferit de ceea ce a fost si de ceea ce au urmat. Surpriza dupa surpriza pentru toata lumea. O noua improviazatie: “bucureie cu sapca”. Se introduc si poezii de dragoste. Seful reuseste sa conduca tot spectacolul. Pe jazz îi antrenam în dans si pe câtiva tineri din jur. O pereche hippy cu o fetita se opresc si se aseaza pe jos lânga noi. Ei sunt primii. Totul merge bine. Mai târziu, Misul va marturisi ca acesta a fost spectacolul care i-a placut cel mai mult din tot turneul. Un batrânel face, aceeasi greseala sa apostrofeze pe momentul “monolog:-ului. Insa, Misul imperturbabil, se apropiede el si-i spune în fata: “Lacele mai bunereplici ale mele / ai tusit/ scoprie batrâna!”. Câteva secunde  de panica si batrânelul dispare pe una din stradute. Spectacolul se termina. Eliberam piata cu cântec “Om bun deschide-ne poarta…”. E târziu si noi înca nu stim unde vom dormi.

Toate au fost altfel. In primul rând atmosfera, apoi oamenii. Ne privesc, poate, cu îngaduinta, dar si cu placere. Multi au iesit la ferestre, unii ies din casa ca sa ne dea bani. Multi, foarte multi copii. Incântati (Printre ei si cel ce avea sa devina mai târziu Tobosarul Cetatii). Intre zidurile acestea totul pare atât de firesc. (Atunci gândeam ca poate odata strazile vor fi umplute cu trupele evului mediu…).

Coborâm din Cetate.  Sevil, Gabi si Misul închid sirul. In dreptul Turnului cu ceas, în gang, suntem opriti de un pusti de vreo 9 ani; timid întinde niste bani Misului. Misul si mai timid bâlbâie: “-Nu, nu, pastreaza-i, tu! –Va rog, mi i-a dat tata pentru dumneavoastra”. Apare si tatal, cu o figura deschisa si surâzatoare: “-De unde sunteti? – Din Bucuresti. –Am urmarit ce-ati facut în piata. Nu stiu daca am înteles totul, dar e extraordinar. Nu credeam, nu speram sa se întâmple asa ceva aici, în Cetate. Cât ma stati? –Mâine plecam, darn e întoarcem la toamna. – Va asteptam. Unde dorimiti? – Nu prea stim, suntem cu corturi. –Eu stau lânga Turnul cismarilor. In spatele bisericii, se pot pune corturi… Prin jur stau niste oameni de suflet, chiar s-ar bucurasa va stie acolo… hai, veniti!”. Noua ne lucesc ochii de bucurie – o noapte între zidurile Cetatii! Nici nu îndrazneam sa ne gândim la asa ceva…

Ne luam rucsacii si urcam înapoi în Cetate… De la o fereastra se aude o voce: “uite, melcii”. Ajungem la Turnul cu pricina, începem sa instalam, capatam apa de baut si lemne (de la acelasi om inimos)… Si totusi, lipseste ceva – am umblat toata ziua în caldura si praf… Oti începe sa misune, noaptea deja s-a instalat, pe strada apare cineva: “Nu stiti pe undeva o apa?”. Omul se uita mirat la ea: “Nu, nu stiu,… dar puteti veni sa va spalati aici în curte, va dau furtunul”. In nici doua minute, curtea s-a animat, în jurul furtunului dantuiesc, pe rand, 12 insi (Om bun, deschide-ne poarta… nu ne goni si-nschimb îti vom alunga tristetea cu vesele cântece si ghidusii). Misul, ultimul aparut, îsi aduce blockflotele si le multumeste cu-n câtec doua, aducând, întocmai ca-n cântec, un plus de lumina pe fetele gazdelor. E fain!

Focul lumineaza fetele noastre, fete râzânde, fete înfometate si totusi fericite. Jana termina de amestecat terciul din ceaun, facut dupa “pretioasele indicatii date de Sef”. Mâncam cu pofta, nu stim prea bine ce e, cum se chema, dar e bun (ceva cu gulas, cu piure…). Cam putin, desi ceaunul a fost plin. Misul îsi reia perogativele, devenit om doar în timpul mesei, si începe sa disece spectacolul. Totusi a fost bine, a fost spectacolul care a placut cel mai mult (poate devina e si Cetatea). Gata, stingerea! (Câtiva mai încalca consemnul, chiar si Misul).

Joi, 8 august, ora 6, Sighisoara. Clopotul de la biserica din apropiere îsi începe ziua. Corturile încep sa se cutremure în spasme. Dar, totusi, nimic nu se întâmpla. Mai târziu se da desteptarea.
Nici nu ne-am terminat bine masa ca un strajer al Turnului ne saluta. Gabi, cu o figura parca desprinsa dintr-un tablou olandez din sec. al XVI-lea, sta catarat la fereastra. Dupa el o iau si ceilalti. O ultima fotografie. Incercam sa ne luam ramas bun de la Omul ce ne-a chemat aici. Nici-o sansa. Ii lasam un afis. (Mult mai târziu, în alte zile, mai friguroase, ne vom reîntâlni, si vom afla ca-l cheama Ioan, Munteanu Ioan. Si va fi unul din cei care-si vor pune umarul la începutul Festivalului de aici). Ne promitem ca o sa ne întoarcem cât de curând. (Sighisoara devenise un fel de oras natal).

Coborâm pe drumul dinspre gara. Ca si în alte dati suntem abordati de autohtonii de culoare. Gabi este de nezdruncinat: „No, no change, we are romanian!! –Dolari, schimb, lei. –Nu, domnule, suntem români, nu întelegi?!”…

Joi, 8 august, ora 12, în tren. Pe la Medias, Barabara a ochit un turn cu ceas. Misul învata o poezie din Sorescu. Lumi ofteaza dezamagita ca n-are volumul II a lui Nichita. Luiza recita „Izvor de adapat aripa”. Feli doarme…

Copsa Mica. Negru! Prea mult negru! Verdele frunzelor bate si el în negru, doar pantalonii galbeni ai Barabarei si imaginea salbatica a lui Sevil (la Sighisoara cineva exclamase: „ultima rapandula din vestul salbatic”) traversând culoarul arunca putina lumina. Oti ne aduce suc de portocale. Nebunia noastra merge mai departe, nu putem fi ai locului.

Joi, 8 august, ora 14,11, Alba Iulia. In gara am baut bere (daca la noi e asa de bine si la ei asa de rau, apai, de ce la noi e asa de rau si la ei asa de bine?). Jana arunca o privire dezolanta spre caruciorul cu conserve (când s-o mai goli si asta?) si îsi aprinde o tigara din care trage cu patima. In cele din urma ridicam ancora si poposim în Clubul Tineretului, sediul Fundatiei Judetului Alba.

Aici începem prin a sta. Misul aduce o fituica cu monumentele istorice si de arta si ne încurajeaza: „introducem fragmenet din „Un pamânt numit România””. Barabara arata cu degetul spre Jana, care apare cu niste sticle (Ceva pentru diseara…). Pentru campare primim propunerea de a ne instala corturile în strandul de la Schit. E perfect. Dar pâna atunci vizitam orasul. Ne plimbam, trecem prin cetate. Locurile sunt încarcate cu istorie. Cineva de la fundatie ne este ghid. Mâncam câte ceva la o autoservire din afara cetatii. Dupa ce ne potolim senzatiile lumesti, revenim în cetate unde prindem Sala Unirii deschisa. Patrundem si pielea ni se infioara. Misul începe sa cânte si sala se umple de muzici, este o rezonanta fantastica…

In cele din urma ajungem cu monstrii în spinare la strand unde începem sa ne instalam corturile, dupa care bâldâbâc în apa. In fine ne putem spala! Mâncam, bem si ne culcam.

Vineri, 9 august, Alba Iulia. Dimineata trupa se balaceste, iar Misul pleaca la Fundatie. In timp ce Seful îsi vede de contactele pentru viitoare colaborari, trupa, înfometata, devoreaza ultimele ramasite de biscuiti cu o conserva de peste. Ieh! (cu o seara înainte se îmbuibasera fara a mai tine cont ca si a doaua zi se manânca). Fara altceva de mâncat, lumea se aseaza la prajt la soare sau îsi continua somnul. Târziu, Jana se hotareste sa ia ceva de-ale gurii, prea târziu, trebuie sa ne întâlmi, cu Seful.

Ne întâlnim, mâncam si ne îndreptam pasii catre Muzeul Unirii. Aici, atât timp cât Misul a fost lasat sa cânte, a fost bine, ni s-a trezit interesul, nuzica s-a amestecat cu pietrele, pietrele s-au amestecat cu noi, am început sa ne pierdem în timp adâncindu-ne în istorie… strazi prafuite, oameni, voci care vorbesc într-o limba pe care n-o întelegem, femei cu podoabe felurite, barbati care beau din vase înalte, soldati, armuri…. „n-aveti voie cu muzica aici! Sunt locuri pentru cântat altele…” Gata! Visul s-a terminat. Nimic nu-si mai are rostul sau. In plus pana, pana de curent si totul se întuneca.

Afara ne reculegem, încercam sa redevenim noi, sa ramânem doar cu momentele frumoase. Ne îndreptam spre porti. Unde dam spectacolul? Nu Stim. Misul propune statuia lui Mihai Viteazul. Trupa nu. Trupa vrea la porti. In minoritate Misul accepta.

La porti (Poarta a III-a, cea cu celua lui Horea), Misul cânta, Gabi descânta toba, ceilalti zac. Cei doi strajeri ai Cetatii încearca sa-si faca treaba, dar oamenii trec, ne privesc, dar nu se opresc. Intr-adevar, nu e loc prea bun. Totusi cineva cu chef ne aduce bere si vrea sa cântam „Lancea lui Horea”. Noi nu prea stim… Ne adaptam locului si încercam o improvizatie... Se încearca altceva, se spun texte din „Un pamânt numit România”, direct în întâmpinarea trecatorilor. Oamenii sunt mult prea preocupati si trec prin noi, parca am fi invizibili (In alte orase oamenii reactioneaza la simpla noastra aparitie – cu blugi rupti, rapciugosi, bluze colorate, si condusi de flaut). Cedam si mergem la statuie. Misul a învins.

Prinsi între Statuia lui Mihai Viteazul si Muzeul Unirii, nu putem spune si face chiar orice. Si totusi Mihai Viteazul vegheaza, un localnic ne apostrfeaza în… ungureste: „Ce cautati aici? Duceti-va de unde ati venit”. Din întâmplare Misul întelege câte ceva în ungureste si îi face semn lui Lumi: „A vorbi în limba în care gândesti este ca o zi de primavara, a vorbi limba româna este ca o duminica…” In cele din urma reusim sa încheiem cu bine. Ca de obicei câtiva insi din public vin sa stea de vorba cu noi. Strângem. Plecam spre parc. Lumea se împrastie. Ramâne cu noi Serban, un tip cam de aceeasi vârsta cu noi, caruia i-a placut ce facem.

In parc fâtâiala. Aici. Acolo. Ne oprim. Gabi pleaca cu Serban sa ne aduca cafea. Sun asteptati cu nerabdare, mai ales ca apar dureri de cap si indispozitie. Se par ca totusi suntem un grup  destul de pitoresc, caci grupuri de tineri ne dau roata. Barabara: „Astia au niste fete cam dubioase. Mie nu-mi inspira încredere”. Misul: „Linistiti-va, ne aflam în Ardeal, nu ne manânca”… A sosit cafeaua… E timpul sa începem, se întuneca în curând.

Misul începe sa cânte.Tinerii încep sa se strânga roata. Brabara, „one woman show”, sare, danseaza, recita. Râsete, comentarii si totusi ochii rotunzi de uimire si curiozitate, fete bucuroase si nerabdatoare. Spectacolul continua. Un batrân, mai colorat la piele, are ochii înlacrimati (sa nu-ti vina sa crezi ochilor si mai zicem ca natianomada este insensibila). Tinerii sunt cei mai receptivi. Ne apropiem de final. O mica bâlba, dar iese bine. Tinerii ramân cu noi dupa ce terminam. Multi. Poate mai multi ca niciodata. Toti vor sa ne spuna ceva, sa ne întrebe ceva. Si reusesc. Unii ne stiu de la Timisoara, de la televizor, de la diverse spectacole, de la Tg. Mures, au mai auzit de noi. Lumea e mica, avem cunostinte comune. Se pleaca cu alai spre corturi. Mâncam bem, râdem, vorbim, cântam, dansam. Intre timp au mai sosit si altii care ne-au vazut. „Sunteti un grup extraordinar. Sa ramâneti asa. Bafta!” Incet se retrag „Noapte buna!” Ramânem singuri. Dormim bustean.

Sâmbata, 10 august, Alba Iulia. Strângem în graba si plecam. Ne încapatânam sa asteptam autobuzul. Dupa vre-o ora de astptare o pornim lipa-lipa pe jos catre gara. Totusi reusim sa pierdem trenul. Il luam pe urmatorul, iar la Vintu de jos prindem si legatura spre Sibiu.

Sâmbata, 10 august, Sibiu. Gara. Obositi. Câtiva misuna, câtiva dorm pe rucsacuri. Misul si Gabi au pornit, ca deobicei, spre fundatie. Noaptea asta unde-om dormi? Dupa destul de lunga asteptare, trupa se pune în miscare. Tâgâdâm, tâgâdâm. Reusim sa instalam corturile în curtea Casei de Cultura a Tineretului. Câtiva se arunca într-un pui de somn, restul pleaca sa se preumble.


Colindam de colo-colo si ne minunam. Misul se opreste în Piata Mare si-ncepe sa cânte medievale. Incet, încet piata se anima, lumea se strânge în jurul lui, se aseaza si-l asculta încântati. Oamenii încep sa viseze. Târziu sosesc si ceilalti. Dar se întuneca si toata trupa pleaca spre corturi, facand si reclama pentru a doua zi…

Duminica 11 august, Sibiu. Si-a venit ziua a doua. Oti si Jana au plecat de cu zori la cumparaturi, Barabara asisdelea. Oti si Jana se-ntorc cu rosii, ardei, pâine, slana… Brabara cu halvita si ciocolata de casa…. Mâncam în fuga si plecam spre Piata Mare…

Piata Mare, aproximativ 12:30. Misul începe sa cânte, ceilalti se aseaza în jurul lui în cerc. Spectacolul încep, curge, replicile zboara si între noi si printre cei ce ne privesc: „Astia cine mai sunt?”, „Sunt cu religia?”, „Bine dar ce vor?”, „Or fi Bahai”. Un tip în vârsta vine în cerc, cu lacrimi în ochi exclama: „Extraordinar, domnule, ce faceti voi! Sunteti minunati! Trebuia sa se întâmple asa ceva”. O îmbratiseaza pe Barabara si afla ca e medic, bineînteles e usor socat. Un altul îsi tot târâie slapii în jurul nostru si din când în când ne apostrofeaza: „La munca! Mergeti la munca!”. Din public i se raspunde: ”Daca nu-ti place, pleaca si lasa-i pe altii sa se uite în liniste1 Activistule!”. Cel ce astfel l-a apostrofat era si coregraful Sergiu Anghel, care ne-a felicitat: „E foarte frumos ce faceti! Succes!”. Lumea se strânge, chiar foarte multa lume. Si nu numai numarul e impresionant. Ii simtim, sunt prezenti, nu numai curiozitatea îi tine acolo, sunt pur si simplu interesati de ce se întâmpla, s-a creat într-adevar o punte între noi si cei care ne privesc... Terminam.

Apare un ins care invita toata trupa la bere si apoi la muzeu. Aflam ca pe Misul îl stie din 90 pe când cânta la Peles si ca-i suntem tare dragi. Mai apare cineva care abea sosise în tara dupa zece ani de stat în America, era prima lui zi acasa zi ramase atât de bulversat de întâlnirea cu noi, încât a început sa vorbeasca cu noi în engleza cu toate ca n-a uitat româna. In fine pauza: cafea, mâncare, corturi, putina odihna, discutii despre spectacol, ce-a fost bine ce-a fost rau.

Seara. O luam iar spre piata. Incepem la 19:45. Se apropie ora 20:00 si ne e frica de clopotul ceasului din turn, se afla chiar în spatele nostru. Barabara începe sa recite. Misul e exasperat. Clopotul începe sa bata. Barabara a terminat la timp. Misul salveaza situatia cu o improvizatie de dans pe bataile de clopot.  Uf! E totul fain!... Spectacolul continua… O femeie vine si pune o mâna de monede în palarie, ezita o clipa, dupa care îsi gloeste portofelul, scuturându-l. Parerile sunt împartite. Ca de-obicei apar niste indivizi biologici care încep sa râda, Misu, imperturbabil, le raspunde: „La cele mai bune replici ale mele, ai râs, scorpie batrâna…”… In fine terminam. Suntem înconjurati. „Trebuie sa faceti reclama, ca altfel lumea crede ca sunteti bahai sau mai stiu eu cine-E mai frumos si spune mai mult decât „Piata Universitatii””.. Suntem trasi de limba, descusuti, încurajati de oamenii care ne-au privit. Niste basarabence ne invita la Chisinau.

Iesim din piata. Deja s-a întunecat. Ne plimbam. La corturi se fac socotelile. Financiar stam bine, dupa ce se pun de-o parte necesarul trupei, Misul împarte trupei cât 50 de lei. E pentru prima oara, avem bani de buzunar, pazea cofetarii!... Mâncam, bem, dormim, dimineata, ne trezim, masa, împachetare, misunam, cafea, turnuri, fotografii, melcii – hai la gara!
Mai avem o cetate de cucerit (vorba Misului).

Luni 12 august. Suntem în tren spre Târgoviste. Din nou ne lipim de peisaje. De asta data drumul este mult mai lung. Intru târziu reusim sa ocupam un compartiment. Acum se doarme „in corpore”. Totusi nu e prea comod. Mâncam câte ceva si se completeaza jurnalul…

Luni 12 august. Târgoviste. In fine, târziu, în noapte. Acum Gabi e tatic si ne trage la sediul Asociatie Tineretului Liber, unde mâncam ramasite si facem o încercare disperata sa dormim în asaltul furibund al zecilor de escadrile de tântari. Dimineata numai Barbara pare ca n-a avut probleme.